Amor ghebos finanţat de contribuabili

Nu ne-ar mira ca, în scurt timp, pe lângă cele 50 de taxe nou apărute, autorităţile să mai fete una. Taxa pe amantlâc. Fără să fi ştiut până acum, unii deja o plăteau de multă vreme. Problema e că nu plăteau pentru tăvălelile lor, ci pentru ale alesului local. Pare o comedie proastă, dar s-a întâmplat în realitate, în zilele noastre. Un primar de mare şi important municipiu, aţi auzit de el în aceste zile, a fost săltat exact când îşi freca palmele crăpate de muncă, şi îşi pregătea rucsacul cu sendvişuri şi prezervative, pentru mini-vacanţa nemuncitorească de 1 mai. Edilul, trecut de a cinşpea tinereţe, dar cu impresiile de macho intacte, îşi spiona ibovnica folosind serviciile pe cât de eficiente pe atât de gratuite ale Poliţiei Locale, adică: poliţiştii comunitari, care chiar nu aveau altceva mai bun de prestat în folosul cetăţenilor, executau activităţi de filaj şi spionaj mai ceva ca în filmele cu Mata Hari, în cauza privind partenera ilegală, angajată şi ea în primărie, cum altfel! Pânde bine organizate, pe ture, filaje competente, santinele, rapoarte, astfel încât măria sa primarul să ştie ce-i face angajata şi eventual cu cine face. Păi ce credea ea, că umblă aşa, de capul ei, prin oraş sau desfăşoară activităţi fără avizul conducerii?

Ştim că pe lângă riscurile deja demodate, ca nevasta să înşele sau pe ea să o înşele bărbatul, apare iată şi posibilitatea de a fi înşelat de amantă, sub formă de culme a ironiei. Femeia aceea, indiferent dacă chiar se tăvălea sau nu în cutele mătăsii cu Casanova de la Primărie, beneficia de dreptul constituţional de care beneficiază orice român– „dreptul la onoare, la intimitate personală şi familială, şi la propria imagine”. Aşa că, după ce oricum din motive numai de ea ştiute, trebuia să-i suporte puseurile erectile domnului primar, iată că mai era, biata, şi urmărită, indiferent unde se ducea, fie că răsfoia mărarul din piaţă, fie că ieşea la o cafea cu o prietenă sau hoinărea prin gospodăria proprie. Edilul din Copou era la butoane. Butoanele transmiteau ordinul ferm, tovărăşeşte, către patrula din teren, iar angajata nu putea să facă nimic, pentru că pe fond de gelozie înspumată la nivel înalt, era urmărită non-stop. Pe lângă faptul că te faci de toată panarama în faţa oamenilor care te-au ales (nu pentru că sforăi în paturi străine, ci pentru că te ocupi cu mizerii securist-staliniste, în loc să-ţi faci treaba pentru care stai în fruntea primăriei), îţi dezamăgeşti şi familia, apropiaţii, şi pierzi şi amantlâcul, pe model „Baby, du-te dracu’!”

Pe lângă acţiunile concertate de spionaj, instalat de microfoane, camere video şi ce Dumnezeu mai făcea în timpul serviciului, domnul primar, se pare că se desfăşurau şi activităţi specifice, care îi vizau pe partenerii de afaceri ai domniei sale. Partenerii, poteţiali duşmani de clasă, trebuiau supravegheaţi, urmăriţi, încolţiţi după caz, sau oricum, trebuia să le fie dat de înţeles subtil, cum că băieţi, aveţi grijă, că şăfu e cu ochii-ceapă pe voi. Mă rog, când nu e cu ochii lui şi ai poliţiei pe amantă, că şi perversa aia mică umbla de colo-colo, de te lua vertijul, urmărind-o. Faptul că femeia reuşea de multe ori să umble nesupravegheată, l-a făcut pe primar să-i aplice şi câteva pălmuţe, preventiv. Aceasta a zâmbit iniţial, crezând că ăsta vrea să-i activeze vreo opţiune masochistă. Când a văzut că edilul îşi exersează pe bune copita pe tenul ei, a încercat, cu frumosul, să-l dea naibii pe boşorog. I-a spus, în sughiţuri, că ea nu mai vrea şi pace! Înfuriat ca o gogoaşă, edilul a trecut la ameninţări. La cât era de marcată femeia când relata la tv ce a păţit, ni-l şi imaginăm pe şeful oraşului: „Lasă că te aranjez eu, hoaţo. Păi tu ce crezi, săraco, că lucrurile merg aşa? O să te distrug, de n-o să te rogi tu la toate cele 637 de biserici din judeţ, să mă întorc la tine”.

Dincolo de hilarul lor, faptele mi se par de o gravitate suficient de serioasă încât să-l scoată pe acest domn din orice funcţie, rămânând în cele din urmă o întrebare retorică: Oare, ce trebuie făcut ca acestor oameni, care nici în al doisprezecelea ceas nu se dau duşi de pe scaune, deşi demonstrează în cel mai penal şi ruşinos mod că sunt incompatibili cu orice funcţie de conducere, ca să nu spunem cele mai mari din oraş sau judeţ? Oare cine trebuie să-i ia de perciuni, pentru că demnitatea şi bărbăţia de a se retrage singuri, le lipseşte cu desăvârşire, cine trebuie să-i scoată din cadru şi să-i trimită să spioneze de la balconul apartamentului, dacă tot au astfel de apucături care ar trebui să le dea multora de gândit, în primul rând celor care sunt încă pe lângă ei. Aşteptam o reacţie măcar bărbătească, dacă nu prim-ministerială, din partea şefului Guvernului. Am aşteptat-o degeaba, pentru că domnia sa şi-a activat gropiţele din obraji cu un râs isteric, şi a declarat fugitiv că ar fi fost culmea să arestăm pe cineva doar pentru că îşi urmăreşte iubita. De parcă problema era că primarul are o amantă pe care o urmărea prin mijloacele proprii, şi nu cea de fond, cu adevărat gravă.

Ca multe alte declaraţii ale primului ministru, şi aceasta te crăcănează de uimire, prin prostiile pe care le conţine. Pâna una alta, primarul din oraşul poetului nepereche, nu se dă dus. Ba mai mult decât atât, e foarte şocat că ăştia de nu se mai potolesc cu arestările, l-au luat de bretele şi l-au băgat în mascarada asta: „Nu m-aş fi aşteptat la aşa ceva!” a spus, siderat, baronul către presă, în timp ce închidea porţile conacului din dotare. Nene primarule, râd şi curcile de dumneata! Fii mai demn şi pricepe că atunci când o femeie spune „nu”, chiar nu o doare nicăieri că eşti zidar, primar sau preşedinte. Tot „nu” se cheamă şi nu trebuie să te faci mov la faţă, şi să acţionezi după metode bolşevice ca să-i arăţi tu ei, cine eşti şi ce poţi!

Bătrâneţea asta, Doamne bate-o, cum le stafideşte şi raţiunea unora, pe lânga altele…